Regula subtilă a metodelor de manipulare ..şi cum cazi în capcană chiar dacă le ştii - Limbajul MintiiLimbajul Mintii
Regula subtilă a metodelor de manipulare ..şi cum cazi în capcană chiar dacă le ştii

poza_0

 

Salut,

 

Ieri Dorin, un cititor de pe site mi-a scris:

 

„Te salut Cipriane, hai că au trecut câteva zile! M-am obisnuit cu ravasele tale si le astept !”.

 

Mi-a plăcut metafora, asta cu răvaşele. Bună idee.

 

Aşa că mesajul de azi pentru tine l-am gândit chiar ca un răvaş.

 

Unul mic dar esenţial. Ştii că, „esenţele tari se ţin în sticluţe mici”.   🙂

 

Şi răvaşul de azi nu e ascuns într-o plăcintă sau o prăjitură delicioasă aşa cum poate te aştepţi. NU!

 

Nu e nimic delicios pentru că el stă ascuns în interiorul tuturor metodelor de manipulare .

 

Ce spune teoria?

 

Dacă ştii care sunt tehnicile şi metodele de manipulare , atunci tu ştii şi să te fereşti de ele, nu-i aşa?

 

Eiiii, s-ar putea să te dezamăgesc puţin dacă ai zis da, pentru că nu-i chiar aşa.

 

Înainte să-ţi explic, o să-ţi povestesc ce a păţit un coleg de-al meu, care e foarte tare în arta puterii de convingere şi persuasiune.

 

Ne-am cunoscut pe vremea când mă preocupa şi pe mine foarte tare acest domeniu şi participam la astfel de cursuri.

 

Colegul meu a lucrat toată viaţa în vânzări şi era tobă de metode şi mijloace de influenţare.

 

El nu le folosea că să manipuleze, ci doar să convingă lumea de calitatea produselor sale.

 

Probabil ştii şi tu că, fie că vrei să manipulezi o persoană ca să îţi urmăreşti doar interesul tău,…

 

…fie ai intenţii pozitive şi vrei să o convingi şi în folosul ei, cert e un lucru.

 

Mecanismele, metodele şi mijloacele prin care o faci sunt aceleaşi.

 

De acord?

 

Normal! Psihologia omului este aceeaşi. Toţi avem un singur creier.

 

Nu ai două creiere pe care să le foloseşti diferit când te afli în faţa cuiva care te trece de la manipulare la influenţare pozitivă.

 

Buuooon!

 

Uite ce a păţit colegul meu, expertul în abilităţi de convingere.

 

De vreo 2 ani, avea o maşină în leasing, Volkswagen Golf.

 

Ne mai descurcându-se să plătească ratele, a reuşit să găsească pe cineva să meargă cu el la reprezentanţă ca să-l convingă să preia leasingul.

 

(Colegul meu luase şi arsenalul de influenţare cu el  😀 )

 

Ce crezi că s-a întâmplat? Planul i-a reuşit!

 

Însă el s-a întors de acolo cu un alt leasing, de data asta pentru un Audi.

 

O maşină mai scumpă, pentru care a ajuns să plătescă şi mai mult pe lună.

 

Când mi-a spus, am râs de el o săptămână.

 

„Cum mă, te-ai dus bou şi ai venit vacă, tu marele vânzător?”, l-am luat eu în balon.

 

„Da mă, lasă, te oftici? Dacă o vezi cum arată şi cum merge maşinuţa, ţi-ar trece să mai faci mişto”.

 

Concluzie:

 

(Am râs de el, dar nu îţi mai spun şi eu de câte ori mi-am luat-o  😉 )

 

Când iei decizii să cumperi ceva sau să faci ceea ce îţi spun alţii, tu decizi la nivel emoţional.

 

Adică te foloseşti de emoţii. Atenţie!  Nu de gânduri.

 

Gândurile le foloseşti mai târziu ca să îţi justifici deciziile şi să îţi spui ţie, în mintea ta, că ai făcut o alegere bună pentru tine.

 

Chiar dacă de multe ori e prea târziu şi parcă nu mai ai chef să-ţi recunoşti greşeala. Ştii ce zic?

 

E ca şi cum te laşi, inconştient, purtat de valul emoţiilor şi apoi te justifici raţional.

 

Atunci când o persoană îţi induce o emoţie de genul entuziasm, curiozitate, bucurie, mulţumire, siguranţă, confort, când te impresionează până la lacrimi şi te face să te simţi important,…

 

…mintea ta raţională începe să se blocheze. E acel moment în care tu rămâi mască.

 

 Acea emoţie pe care o simţi este de fapt stimulul ca tu să reacţionezi şi să acţionezi aşa cum vrea celălalt.

 

Acest stimul te face să cheltui bani, să intri sau să rămâi într-o relaţie cu cineva sau într-o afacere, să aderi la un grup de oameni, să votezi cu cineva…,e.t.c.., chiar dacă, judecând la rece, tu nu îţi doreşti asta.

 

De aceea, atunci când cineva se poate „juca” cu emoţiile tale (cu ghilimelele de rigoare),…

 

„face cam ce vrea el cu tine” (tot cu ghilimelele de rigoare)

 

Şi asta indiferent cât de bine eşti familiarizat cu arsenalul uneltelor de influenţare.

 

Dacă ţi-ai imagina că arsenalul de influenţare ar arăta ca o plăcintă,…

 

…atunci emoţia care îţi este indusă şi care te stimulează să iei decizii, este tocmai răvaşul din plăcintă.

 

Este acel element surpriză care te face să mai consumi şi altă dată acea plăcintă.

 

Emoţia indusă este regula subtilă a influenţării.

 

Crezi asta?

 

Crezi că în spatele tuturor metodelor de manipulare se află una sau mai multe emoţii care te pot învălui pe neaşteptate?

 

Păi hai să vedem, ce se află în spatele tuturor reclamelor, îndemnurilor, apelurilor,…?

 

Emoţii!

 

Fumatul o fi cauzând el cancer, tuse şi miros urât, însă el te poate face să pari matur sau sexi, ca şi cowboy-ul din reclamă.

 

Berea o fi făcând ea trigliceride în sânge, şi ulceraţii pe stomac, dar dacă vezi că o bea Arnold Schwartzener şi tu ai cam vrea să fii ca el, atunci… mai zi ceva.

 

Tigaia minunată care găteşte singură poate fi o mare ţeapă, dar când ştii că e folosită şi de cântăreaţa ta preferată pe care o idolatrizezi, atunci… ce mai, trebuie să o ai şi tu.

(Mai dă-mi tu exemple de reclame! )

 

 

Cum poţi să NU te laşi purtat de valul emoţiilor

 

Ideea nu este să te lupţi cu emoţiile.

 

Atunci când te laşi convins de o persoană sau de o firmă, nu înseamnă întotdeauna că procedezi greşit.

 

De unde ştii că nu ai de câştigat dacă te laşi convins?

 

Ideea este să poţi lua cea mai bună decizie pentru tine atunci când te afli într-o astfel de situaţie.

 

Şi să ai beneficii şi avantaje de câştigat.

 

Multă lume se lasă păcălită uşor pentru că altcineva reuşeşte să se joacă cu emoţiile lor.

 

Ca să fii sigur că iei o decizie corectă, fie că o să cumperi ceva, că renunţi la ceva, că asculţi de cineva,…

 

 atunci tu trebuie să fii cel care ştie să se joacă cu emoţiile sale. (şi aici nu mai pun ghilimele 😉 ).

 

Când eşti echilibrat în interior, nu prea are cum să te dezechilibreze nimeni şi nu prea te poţi trezi prostit. (la fel ca şi colegul meu, la fel ca şi mine în trecut, de nenumărate ori).

 

Cu alte cuvinte, echilibrul emoţional te protejează de manipulare.

 

Dacă poţi să te observi şi să îţi analizezi stările emoţionale în orice moment, dacă poţi alege tu ce emoţie să trăieşti şi când să o faci,…

 

…atunci îţi este mult mai uşor să-ţi dai seama dacă o decizie va fi una bună sau rea pentru tine.

 

Poţi fi raţional, poţi fi matur ca experienţă de viaţă, dar dacă nu eşti echilibrat emoţional, atunci rişti să te dezechilibrezi şi mai tare şi să cazi pradă uşor intenţiilor altora.

 

Este ca şi cum în timp ce mergi pe o punte şi simţi că e gata gata să cazi ba pe stânga, ba pe dreapta, la un moment dat vine cineva şi îţi mai face şi el puţin vânt.

 

Şi nu trebuie să depună mare efort pentru asta pentru că tu deja eşti aproape să cazi.

 

Ăsta a fost „răvaşul de astăzi”.

 

Tu ce părere ai ?

 

Dă-mi un semn pentru orice întrebare ai sau orice comentariu pe care vrei să-l faci.

 

Mulţumesc pentru că mă urmăreşti.

 

Pe curând!

Ciprian

 

NLP Practitioner

 

 

 





Ce părere ai despre acest articol ?

Comentarii

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

De ce sa te inscrii pentru pachet?


bifa Înveţi cum să-ţi pui rapid ordine in minte ca să îţi pui ordine în viaţă

bifa Înveţi cea mai eficientă tehnică de amplificare a încrederii în tine

bifa Afli cum să scapi de negativitate şi amintiri neplăcute

bifa Afli cum să amplifici o emoţie plăcută sau productivă

Ultimele articole