Cum eşti influenţat în cariera şi relatii de modul în care ai trăit primii 2 ani de viaţă - Limbajul MintiiLimbajul Mintii
Cum eşti influenţat în cariera şi relatii de modul în care ai trăit primii 2 ani de viaţă

poza_00

 

Bine te-am găsit !

 

Ciprian îţi vorbeşte.

 

Stau încă pe gânduri dacă să-ţi spun sau să nu-ţi spun.

 

Poate o să zici că mă dau mare.

 

Da’ hai să spun!

 

Să ştii că nu vreau să mă dau mare. ( Vreau doar să mă laud  😎 )

 

S-a creat o adevărată tornadă de mesaje şi întrebări în căsuţa mea de email după materialul de data trecută.

 

Şi pentru asta … MULŢUMESC! Ăsta e semnalul ca să continui.

 

Mă bucur că le-am primt, chiar dacă nu am reuşit încă să le citesc pe toate.

 

Dacă nu ai citit încă articolul încă îl mai găseşti pe site.

 

(Titlul este „De ce uneori aproape nimic din dezvoltare personala NU mai funcţionează” )

 

Dacă apeşi aici , afli ce am spus de s-a creat aşa mare iureş.

 

Au fost şi unii care m-au „certat”, că de ce m-am oprit aşa „în coadă de peşte”?

 

De o bucată de vreme mă străduiesc să scriu materiale mai scurte, care să fie mai uşor de citit. (… şi uneori chiar îmi reuşeşte,… cred   🙂 )

 

Le despart în mai multe părţi atunci când simt că mă lungesc prea mult.  

 

Aşa am făcut şi data trecută. De aceea poate parea că a rămas totul în coadă de peşte.

 

Am lucrat în weekendul trecut la acest material ca să pot să-ţi dau cât mai rapid mai multe detalii la ceea ce am început să-ţi povestesc, pentru că ştiu cât de nerăbdător eşti.  🙂

 

 

Punctul „zero” al vieţii

 

Am început să-ţi vorbesc despre faptul că noi oamenii învăţăm despre emoţii şi despre conexiuni umane, chiar înainte de a învăţa să gândim şi să vorbim.

 

Încă de când suntem în burtica mamei, prima dată se dezvoltă partea dreaptă a creierului, adică cea emoţională.

 

Aşa ajungem să luăm primul nostru contact cu lumea, chiar dacă încă nu o vedem şi nu o pipăim.

 

Apoi ne naştem şi continuăm să simţim emoţii, tot fără să gândim.

 

Doar reacţionăm emoţional la stimulii din jur şi la persoanele pe care le vedem. Relaţionăm la nivel strict emoţional. 

 

În preajma vârstei de 2 ani, începe să se dezvolte şi partea stângă a creierului.

 

O dată cu ea se dezvoltă gândirea care ne ajută să ne continuăm supravieţuirea, să explorăm lumea şi experienţele trăite şi apoi să le dăm un sens pentru noi înşine.

 

De aceea spun că învăţăm despre relatii şi emoţii, înainte să putem gândi.

 

Înainte să analizăm conştient ce ni se întâmplă şi înainte să ne formăm o părere despre viaţa noastră.

 

Suntem dezvoltaţi emoţional înainte de a ne dezvolta intelectual.

 

Acum poate înţelegi cum de un bebeluş zâmbeşte unei persoane necunoscute.  

 

El ştie deja să cum relaţioneze, însă nu ştie cum să comunice ceea ce simte. În afară de a plânge, de a chicoti şi de a se bucura.

 

Primii 2 ani sunt cei mai critici pentru cum se va derula în continuare viaţa ta.

 

Spun asta pentru că deja în subconştientul tău s-au format anumite emoţii, iar ele mai târziu îţi vor influenţa foarte puternic cariera şi relatii le tale.

 

Iar tu nu vei fi conştient de asta. Neexistând capacitatea de a analiza şi a gândi, atunci când ele au apărut prima dată, tu nu poţi să ţi le explici, nu ştii de unde vin.

 

Aşa ajungi să ai reacţii şi comportamente care sunt oarecum străine de tine şi care te îndepărtează foarte mult de la intenţiile tale.

 

E ca şi cum în interiorul tău există o parte care îţi controlează viaţa şi asupra căreia tu nu poţi să preiei controlul cu ajutorul gândurilor şi voinţei tale.

 

 

Cum ajungi să fii controlat de emoţiile premature?

 

Părinţii tăi sau au alte persoane care te-au crescut, indiferent cât de mult te-au iubi, au mai făcut şi greşeli. E firesc.

 

Poate nu de puţine ori s-a întâmplat să nu reuşească să te hrănească la timp, iar atunci tu te-ai simţit respins.

 

Din cauza lipsei de atenţie, atunci când ai nevoie de ea, s-a creat un gol în interiorul tău care îţi dă nesiguraţă, frică.

 

Alteori poate ei s-au certat, iar în privirile lor, chiar dacă erai un bebeluş care nu ştia ce se întâmplă, tu ai detectat o tristeţe sau o melancolie, pe care ai trăit-o apoi şi tu.

 

Şi nu doar o dată, de mai multe ori.

 

La fel de posibil este ca în multe situaţii, când tu te-ai trezit din somn, ei să nu fi fost lângă tine şi astfel tu să experimentezi în mod repetat o emoţie de abandon, de singurătate.

 

Astfel de experienţe emoţionale nu ar fi o problemă dacă mai târziu ele nu ar ieşi la iveală şi nu te-ar influenţa să reacţionezi altfel decât ţi-ai dori.

 

Aceste emoţii îţi vor forma o trăsătură adâncă în personalitatea ta care va continua să te facă să te percepi pe tine şi lumea exterioară aşa cum ai perceput-o emoţional prima dată.

 

Aşa ajungi mai târziu, când creşti, să crezi că nu meriţi să ai ce îţi doreşti atunci când ai un eşec, că nu meriţi să fii împlinit şi să simţi continuu teamă şi nesiguranţă.

 

Să te superi când nu primeşti atenţie, când nu primeşti sprijin sau înţelegere din partea oamenilor şi să te simţi mereu abandonat. 

 

Să ştii că oricine se întâlneşte în copilăria lui cu o mai mică sau mai mare traumă emoţională de acest gen, indiferent de cât sunt de bine intenţionaţi cei care sunt atunci în preajmă.

 

Relaţia pe care o ai acum cu viaţa ta este de fapt relaţia emoţională  pe care ai avut-o cu oamenii care te-au crescut.

 

Iar când vei ajunge adult, te vei afla în situaţii care îţi vor scoate la iveală tocmai problemele pe care nu le-ai rezolvat şi pe care încă nu ştii cum să le rezolvi.

 

Atunci te vei sabota şi te vei judeca foarte aspru pentru asta.

 

Vei simţi frică, repulsie, furie, respingere în contexte în care ar trebui să te bucuri, să fii satisfăcut sau să accepţi viaţa aşa cum e ea.

 

Te vei simţi neîmplinit fără să îţi dai seama de ce.

 

În această situaţie majoritatea omenilor, ca să acopere această neîmplinire, vor căuta căi prin care să umple golul interior care s-a creat. 

 

Vor face eforturi imense pentru a-şi cumpăra lucruri ochioase care să atragă atenţia asupra lor şi astfel să nu se mai simtă respinşi.

 

Teama de abandon îi va face să caute cu disperare relatii în care  în care să-l oblige pe partener să le ofere afecţiune.

 

Şi astfel devin dependenţi emoţional de acel partener, distrugând astfel libertatea şi armonia din interiorul cuplului.

 

Unii vor căuta refugiu în alcool, droguri, ţigări, muncă, mâncat în exces…. şi orice altă soluţie prin care ei reuşesc să se simtă bine şi să umple acel gol pe care îl simt.

 

Alţii vor intra în grupuri de prieteni sau colegi pentru a fi băgaţi în seamă şi vor face multe compromisuri, făcând pe plac tuturor pentru a se întâmpla asta.

 

Alţii vor lupta să devină cineva, să demonstreze cine sunt, cu intenţia că asta o să-i împlinească în sfârşit.

 

Şi toate acestea nu sunt altceva decât reacţii inconştiente la emoţiile premature raţiunii lor de a fi şi de a face. 

 

Există însă şi oameni care caută să-şi vindece emoţiile , să-şi găsească echilibrul şi să-şi dezvolte corpul lor emoţional.

 

Şi îţi scriu toate aceste rânduri în continuare pentru că ai ajuns cu cititul până aici şi ştiu că şi tu vrei să faci parte dintre ei.

 

 

Limitele vieţii tale sunt limitele tale emoţionale

 

Ştii şi tu deja că sunt multe probleme pe care oamenii le cară cu ei pe spinarea lor toată viaţa şi de care, de multe ori, nu sunt conştienţi.

 

Vezi aceste probleme la oamenii din jurul tău şi poate că le observi adesea şi la tine.

 

Mulţi ne dorim să trecem cu uşurinţă peste tot felul de probleme,… sau mai bine să le zicem provocări.

 

Vrem să fim fericiţi, să avem bani, să avem relatii bune, să ne bucurăm de o familie fericită…

 

… sau să ne construim o cariera de succes şi să avem puterea de a influenţa şi de a conduce pe alţii.

 

Însă se întâmplă ceva în interiorul nostru, avem în noi ceva care nu ne lasă să obţinem ceea ce ne dorim,… şi nu ştim ce, nu înţelegem ce.  

 

E ceva care ne limitează să fim fericiţi, care ne limitează să ne bucurăm de ceea ce avem, e ceva care ne ţine goală împlinirea.

 

Şi care ne face să nu putem mai mult, chiar dacă ne dorim mai mult.

 

Ai simţit vreodată asta?

 

Atenţie! Nu-mi spune dacă ai gândit asta, ci dacă ai simţit, ca şi emoţie.

 

Ceea ce gândeşti nu are importanţă acum. În acest moment mă interesează doar ceea ce simţi.

 

Te întreb pentru că e foarte important modul cum ţi-ai trăit primii 2 ani de viaţă.

 

Acel mod îţi va dicta mai târziu succesul sau eşecul, liniştea sau conflinctul interior, putinţa sau neputinţa, speranţa sau deznădejdea.

 

De aceea îşi spuneam şi în materialul trecut că dezvoltarea personală are limite.

 

Că la un moment dat arhicunoscuta formulă G.E.A.R., (Gând – Emoţie – Acţiune – Rezultat ), nu mai este valabilă.

 

E extraordinar să te dezvolţi personal şi profesional, dar nu ajungi nicăieri dacă nu vindeci, dacă nu rezolvi problemele emoţionale care vin din trecutul tău îndepărtat.

 

Şi eu am fost la multe cursuri de dezvoltare personală şi am construit cărămidă cu cărămidă abilităţi de coaching, public speaking şi de leadership.

 

Însă rezultatele mele nu apăreau pentru că acele cărămizi erau aşezate pe o temelie şubredă.

 

Şi începeau să se zdruncine şi să cadă când îmi era lumea mai dragă.

 

Cursurile acelea au funcţionat cu adevărat pentru mine doar atunci când am început să lucrez cu partea mea emoţională.

 

E bine să lucrezi cu gândurile tale, e bine să-ţi construieşti o mentalitate de succes, însă tot timpul vei fi limitat de emoţiile tale nerezolvate.

 

Ele îţi vor dicta stilul tău de viaţă, ele te vor face să iei decizii bune sau rele, ele îţi vor influenţa relatii le.

 

Dacă rămâi conectat la acea parte care s-a format la începutul vieţii tale şi laşi lucrurile la fel, neterminate, nevindecate, nu poţi fi în controlul vieţii tale niciodată.

 

Aceste emoţii premature gândirii tale îţi consumă energie psihică. Îţi consumă şi îţi limitează viaţa.

 

 

Cum ar fi viaţa ta fără aceste limite?

 

Pentru mulţi oameni viaţa este o luptă.

 

Părinţii mei au dus tot timpul o luptă cu viaţa lor. Şi aşa am fost educat şi eu. Ăsta a fost exemplul lor pentru mine.

 

Am ajuns convins că a te împlini personal şi profesional înseamnă să munceşti din greu şi foarte intens.

 

Să te sacrifici şi să plăteşti un preţ mare.

 

Într-adevăr, viaţa e o luptă… atunci când te lupţi cu tine pentru că nu eşti împăcat cu tine, pentru că nu te simţi bine cu tine.

 

Când depui efort să-ţi învingi frica şi emoţiile pe care nu ţi le doreşti, să-ţi acoperi nevoile pe care le simţi încă de mic copil.

 

Când lupţi cu limitele şi cu sabotările tale inconştiente şi când faci faţă cu greu stresului şi oboselii.

 

Însă mie asta nu mi-a convenit asta. M-am întrebat adesea,

 

De ce viaţa trebuie să fie o luptă? De ce?

 

Aşa că am căutat o altă cale.

 

Şi am găsit-o cunoscând şi analizând oamenii care au ajuns să trăiască fără să muncească din greu şi fără să ducă o luptă inutilă cu viaţa lor.

 

Hai să te întreb ceva!

 

Cunoşti oameni despre care poţi spune că le-a pus Dumnezeu mâna pe cap?

 

Oameni cărora le iese totul foarte uşor, de îţi vine uneori să-i iei la bătaie pentru cât sunt de norocoşi? (ai crede că au mâncat „ceva deosebit” când erau mici,… ştim noi ce  😛 ).

 

Ei, nu-i chiar aşa! Nu e vorba de noroc şi nici de mâna lui Dumnezeu.

 

Aceşti oameni sunt cei care au renunţat la acea luptă dinainte pierdută cu ei înşişi.

 

Sunt oamenii care se pun în locul potrivit, la momentul potrivit şi crează lucrurile aproape instantaneu, fără să îşi risipească energia, fără să se extenueze.

 

Sunt acei oameni care simt o pasiune continuă pentru munca lor.

 

Sunt acei oameni care atrag în viaţa lor persoane potrivite şi au relatii de calitate.

 

Sunt acei oameni care sunt parcă într-o sincronie perfectă cu Universul.

 

Sunt acei oameni care reuşesc să muncească cu cap în cariera lor.

 

Ei folosesc pasiunea, creativitatea şi intuiţia ca să lucreze pentru ei şi nu ambiţia şi orgoliu.

 

Sunt acei oamenii care se ghidează după valorile lor sufleteşti şi care prin asta au găsit armonia în viaţa lor.

 

Am început să urmez şi eu calea oamenilor care muncesc cu cap.

 

Însă,… nu mă ascund de tine,… nu am reuşit din prima.

 

Mi-a fost mai greu decât credeam.

 

Am început să văd primele semne la mine doar atunci când început să mă echilibrez emoţional.

 

Când eşti echilibrat, lucrurile în viaţa ta încep să curgă aproape de la sine.

 

Aşa reuşeşti să-ţi influenţezi viaţa altfel. Nu mai ai nevoie de sacrificii şi de eforturi supraomeneşti.

 

***

 

Simt că m-am lungit din nou şi de aceea o să mă opresc. Vreau să mă ţin de promisiune şi să scriu materiale mai scurte.

 

Nu ştiu dacă am reuşit de data asta. Dar aşa păţesc eu când mă ia valul, când sunt în flux creativ.

Îţi mulţumesc că m-ai citit până aici.

 

Ciprian

 

 





Ce părere ai despre acest articol ?

Comentarii

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

De ce sa te inscrii pentru pachet?


bifa Înveţi cum să-ţi pui rapid ordine in minte ca să îţi pui ordine în viaţă

bifa Înveţi cea mai eficientă tehnică de amplificare a încrederii în tine

bifa Afli cum să scapi de negativitate şi amintiri neplăcute

bifa Afli cum să amplifici o emoţie plăcută sau productivă

Ultimele articole