Cele 4 forţe psihice care te ajută să îţi revii după un eşec şi să îţi continui drumul în viaţă - Limbajul MintiiLimbajul Mintii
Cele 4 forţe psihice care te ajută să îţi revii după un eşec şi să îţi continui drumul în viaţă

Poza_0

 

Te salut!

 

Nu ştiu dacă eşti la curent cu ultimele informaţii pe care le-am publicat pe blog. Îţi spun despre ele foarte pe scurt pentru că au legătură cu subiectul de astăzi.

 

În penultimul mesaj îţi spuneam că acum 1o luni pornisem la drum ca să dezvolt un concept nou şi că eram destul de sceptic.

 

Şi uite că acum mai am un mic hop de trecut şi e gata. Nu îţi ascund faptul că sunt puţin stresato-entuziasmat de asta.

 

Ştii cum face omul în ultima etapă când e gata să termine o treabă importantă pentru el? Aşa sunt eu acum, la limita răbdării, ca un leu în cuşcă.

 

Am pus în acest concept toată energia şi toată valoarea pe care am acumulat-o de vreo 10 ani încoace, de când studiez ce se întâmplă cu mine, cum pot să-mi îmbunăţăţesc viaţa, să cresc şi să-i ajut şi pe alţii s-o facă.

 

Imediat o să îţi povestesc şi ţie toate detaliile „de-a fira-n păr”, cum se zice la mine la Moldova. Acuşîca!

 

În articolul anterior ţi-am vorbit despre „De ce mai există eşecuri în viaţă chiar şi în era cunoaşterii şi a informaţiei”. (dacă apeşi pe titlul se deschide linkul către articol)

 

Îţi spuneam atunci că nu ştiu dacă pentru noi oamenii, în momentul acesta, necunoaşterea şi lipsa de informaţii mai reprezintă vreo problemă.

 

Internetul a ajuns acum mai peste tot. Ai parte de el chiar şi la ţară şi chiar şi în vârf de munte. „Informaţiile curg râu”.

 

Nici măcar nu trebuie să te urci în maşină sau să înhami calul la căruţă ca să te duci la bibliotecă şi să împrumuţi o carte pentru a te informa.

 

Trebuie doar să ai un telefon, o tabletă, un laptop,… sau cine ştie ce-o mai apărea, care nu trebie să fie foarte scumpe şi…. gata!

 

În 30 de secunde te-ai conectat la o cunoaştere aproape absolută despre natură, despre lume şi despre viaţă.

 

Poţi afla detalii despre orice subiect te interesează, indiferent în ce colţ de lume sau de relief te-ai afla.

 

Poţi învăţa cum să-ţi rezolvi orice problemă şi cum poţi să obţii orice lucru care îţi trece prin cap.

 

Şi totuşi, aşa cum am spus-o deja, chiar şi aşa cu informaţii curgând râu, doar 4 % dintre oameni reuşesc să le aplice.

 

Şi ca şi cum acest procent nu ar fi unul foarte mic, dintre aceşti 4 % care aplică tot ce învaţă, doar reuşesc 10% reuşesc cu adevărat să îţi îmbunătăţească viaţa ! Îţi dai seama doar 10%!

 

Adică din 250 de oameni care învaţă care sunt paşii câştigători, doar 10 reuşesc să-i aplice şi doar unul singur are succes. 

 

Pe mine ea m-a intrigat mult această statistică nedreaptă. Cum este posibil aşa ceva?

 

Adică ce nu au ceilalţi 249 de oameni şi are doar unul singur? 

 

 

De ce nu facem în viaţă lucrurile pe care ar trebui să le facem?

 

 

Revelaţia mea s-a lăsat prea mult timp aşteptată, dar într-un final a apărut.

 

Mai ţii minte citatul lui Einstein care spune că  „Nu poţi rezolva o problemă având aceeaşi stare mentală şi emoţională care a creat-o”.

 

Eiiii, şi eu îl ştiu de mult timp, însă nu l-am înţeles de prima dată.

 

Mai târziu am înţeles cât de important este nivelul psihologic la care ne aflăm atunci când vrem să schimbă ceva la viaţa noastră.

 

-Degeaba înveţi cum să-ţi plăteşti datoriile şi să faci bani dacă tu rămâi în acealeaşi stări mentale şi emoţionale care au creat datoriile.

 

-Degeaba înveţi cum să faci să-ţi meargă bine într-o relaţie de cuplu dacă stările tale psihologice, care te-au dus la despărţiri repetate, ele încă mai persistă.

 

-Degeaba cauţi să te înţelegi mai bine cu copilul tău dacă tu afişezi faţă de el aceeaşi atitudine războinică.

 

-Degeaba înveţi cum să fii un lider bun dacă gândirea şi ceea ce simţi în continuare pentru oamenii din jur, sunt lucruri care nu s-au schimbat încă.

 

Te rog să-mi spui dacă nu am dreptate şi dacă greşesc cu ceva!

 

Întreaga noastră psihologie pe care o experimentăm zilnic este cu mult mai puternică decât orice strategie de viaţă pe care o învăţăm.

Există o parte a minţii noastre care adună informaţii (intelect) şi o alta care ne controlează comportamentul şi deciziile.

 

Degeaba ai un singur cal la căruţă numit voinţă dacă împotriva lui trag alţi 10 cai susţinuţi de emoţiile şi gândurile tale inconştiente. Unde se va îndrepta căruţa?

 

Intenţia şi voinţa noastră sunt şi ele necesare, dar ele nu reprezintă o forţă atât de mare ca să ne putem ridica singuri de pe urma unui eşec şi să putem merge mai departe.

 

Comportamentele şi deciziile noastre sunt cele care ne conduc viaţa, iar ele nu sunt controlate de informaţiile aflate în mintea noastră intelectuală.

 

Hai să-ţi dau un exemplu!

 

Ţi s-a întâmplat vreodată să-ţi dai jos ceasul de la mână şi să te întrebe cineva cât este ceasul?

 

Chiar dacă, intelectul tău a fost martor când ţi-ai dat ceasul jos, subconştientul tău te-a îndemnat să te comporţi ca şi cum l-ai fi avut la mână.

 

De ce? Pentru că tu dacă ţi-ai dat ceasul jos asta nu înseamnă că ţi-ai schimbat şi stările psihice care apar atunci când eşti întrebat cât e ceasul.

 

De fapt , în acel moment tu foloseşti aceleaşi stări psihice de care nu mai eşti conştient.

 

La fel se întâmplă şi atunci când tu ai învăţat în mod conştient cum să produci o schimbare, cum să remediezi o problemă, cum să atingi un obiectiv, însă în mod subconştient tu faci la fel cum ai făcut până acum.

 

Practic, atunci când trebuie să aplici paşii de succes pe care i-ai învăţat,  tu de fapt intri iar pe pilot automat şi din nou iei aceleaşi decizii care provin din aceleaşi stări psihologice pe care le-ai avut până acum.

 

Concluzie

 

-Atunci când ne fixăm dorinţe şi ţelurile şi aplicăm cunoştinţe şi informaţii ca să le atingem, noi ne folosim intelectul, însă realizarea lor o facem prin procese subconştiente.

 

-Acesta este motivul pentru care învăţarea de paşi şi de strategii nu ne ajută să ne atingem nici un obiectiv, atâta timp cât nu reuşim să aliniem la aceşti paşi tot ceea ce se produce în mintea noastră subconştientă, în psihologia noastră internă. 

 

Când am început să-mi îndrept atenţia dinspre exterior, de la ceea ce am de făcut în jurul meu, spre interiorul meu, adică la ceea ce am de făcut cu mine însumi, am început să-mi schimb deciziile.

 

Cum? O dată cu schimbarea atitudinii, a stărilor mele mentale şi emoţionale, au început să dispară problemele, au început să vină şi banii în viaţa mea, şi relaţiile de calitate, şi să-mi revin de pe urma eşecurilor.

 

Hai să-ţi mai spun ceva extrem de important!

 

Există şi calea inversă prin care treci la acţiune şi prin care tot faci şi refaci, construieşti-strici- construieşti din nou,…. etc.

 

Aceasta este calea perseverenţei pe care o adoptă cei 4 % care aplică informaţiile învăţate şi care nu sunt încă siguri de reuşită. Celorlalţi 96% dintre oamenii nu le place perseverenţa.

 

OK! Ajungi să fii şi tu perseverent şi să aplici cunoştinţele învăţate, dar cât timp poţi acţiona în condiţiile în care simţi că duci mereu o luptă continuă?

 

O luptă care nu ştii când se sfârşeşte, o luptă care nu ştii câte sacrificii mai cere şi cât vei mai putea rezista? Şi cu cine o duci?

 

De fapt, hai să-ţi spun un secret!

 

Perseverenţa nu face altceva decât să îţi reglează psihologia ta personală. Adică începi să te transformi şi să te purifici prin focul acţiunii.

 

Acţiunile tale multiple, care la început sunt erori repetate, începi să le îmbunătăţeşti.

 

Iar o dată reglate, ele încep să devină eficiente şi asta să-ţi creeze ţie alte stări emoţionale şi mentale, de genul satisfacţie.  Şi uite aşa începi treptat să rezişti frustrărilor tale, să îţi menţii speranţa, iar după foarte multă muncă, în final, să reuşeşti. 

 

Această cale de transformare interioară am întâlnit-o la cei care dezvoltă afaceri de tip MLM. Ei spun că, înainte să te transformi într-un diamant, trebuie ca mai întâi să te căleşti în focul acţiunii, să înveţi lecţia perseverenţei.

 

Ce să zic, sună bine dar foarte greu de adoptat această cale a perseverenţei. Tu ce zici, ai fi tentat să o iei pe o astfel de cale?

 

Conceptul la care am lucrat eu 10 luni este o cale inversă şi totodată mai uşoară, fără primejdii, pierderi, frustrări şi suferinţe.

 

El este un antrenament psihologic care necesită mai puţină perseverenţă şi mai puţină luptă pentru a te putea ridica de jos şi a de îţi continua drumul în viaţă.

 

 

 

Cele 4 forţe pe care să ţi le antrenezi

 

 

1. Forţa emoţiilor – Ceea ce simţi în mod repetat devine a doua ta natură

 

Emoţiile sunt ca valurile mării. Nu le putem opri să vină dar putem alege pe care dintre ele să facem surf.

 

Viaţa e prea scurtă ca să te omori cu ea, ca să laşi stresul personal să fiarbă în tine şi să dea pe-afară.

 

Calitatea vieţii noastre nu înseamnă altceva decât calitatea emoţiior repetate pe care le trăim în majoritatea timpului.

 

Poate că ai suficiente motive ca să fii stresat şi îngrijorat, însă decizia de a ieşi rapid din astfel de stări şi de a nu rămâne pentru mult timp în ele, îţi aparţine în totalitate.

 

Eu am învăţat că pot să nu mai fiu condiţionat şi să aleg ce emoţie vreau să simt la un moment dat, într-un anumit context.

 

Emoţiile reprezintă o forţă doar atunci când ele lucrează pentru tine şi nu când le laşi să te copleşescă şi să te controleze. 

 

Ideea este că poţi să reacţionezi aşa cum este util pentru tine şi nu cum ai fost învăţat, sau cum se spune la noi “aşa cum viaţa te-a învăţat”.

Orice învăţ are un dezvăţ şi asta cred că este salvarea noastră.

 

Într-o zi am urmărit un interviu cu Tony Robbins. Îmi place la nebunie omul ăsta.

 

Mi s-a părut extrem de sugestiv ceea ce a spus el în interviu, de aceea l-am tradus în Româneşte. Uite ce spune el într-un scurt pasaj!

 

„Eu cred că cea mai importantă decizie pe care o poţi lua în viaţa ta este aceea că orice s-ar întâmpla cu tine, tu să poţi să rămâi într-o stare emoţională şi mentală bună, să adopţi o PSIHOLOGIE POZITIVĂ.

 

Asta înseamnă să decizi că indiferent de context, tu poţi să fii fericit, recunoscător, generos, bucuros, curios,… sau să fii în orice altă stare emoţională decât cea de suferinţă.

 

Indiferent de nivelul tău social pe care te afli, suferinţa vine în viaţa ta atunci când se întâmplă un lucru care are legătură directă cu tine.

 

De acea atunci când te concentrezi doar pe ceea ce ţi se întâmplă, întotdeauna vei suferi sau vei fi în depresie.

 

Vor exista mereu în viaţa ta acele situaţii pe care nu le poţi controla.

 

Într-o zi ţi-ar putea lua foc casa, ai putea să descoperi că o persoană iubită are cancer sau s-ar putea să te trezeşti în pragul divorţului.

 

Ceea ce e important este să poţi să te pui rapid într-o stare emoţională şi mentală pozitivă şi să rămâi concentrat pe aspectele frumoase pe care viaţa ţi le oferă”.

 

– Tony Robbins (Interviu)

 

Poate nimeni nu ţi-a spus până acum că emoţiile pozitive pot fi exersate. Nici eu nu am ştiut asta decât în momentul când am început să studiez psihologia experenţială.

 

 Şi cu cât le simţi şi le trăieşti mai des, ele încep să se transforme în atitudine pozitivă. Iar la rândul ei, atitudinea pozitivă exersată mai des se transformă în final într-un caracter pozitiv.

 

Iar caracterul pozitiv este forţa cu care poţi să treci rapid peste un eşec sau o situaţie neplăcută din viaţa ta şi este cheia cu care poţi deschide „cele mai grele şi mai ruginite porţi” ale transformării tale interioare.

 

 

2. Forţa convingerilorAdevărul despre tine este doar acela pe care îl crezi tu

 

Anumite gânduri pe care le-ai avut mai de mult şi pe care le-ai uitat, îţi pot crea acum stări mentale care să te facă să eşuezi mereu şi să îţi saboteze obiectivele.  

 

Aşa ajungi să crezi mai mult în noroc decât în tine. 

 

Convingerile noastre sunt ca un vârtej plin de însemnătăţi şi înţelesuri pe care le-am dat-o experienţelor noastre mai demult, dar care acum pot să nu mai sunt adevărate.

 

Dacă atunci când erai mic ai sărit un gard şi te-ai lovit şi ai tras concluzia că nu eşti bun la sport, asta nu înseamnă că lucrul ăsta a mai fost valabil şi peste 20 de ani.

 

Este ca şi cum ar exista nişte părţi formate în noi cu care gândim şi judecăm pe vechea structură.

 

Ele nu s-au mai upgradat la înţelepciunea şi priceperea pe care am dobândit-o pe parcursul unor ani de viaţă.

 

Iar aceste părţi nu le putem face să gândească altfel atâta timp cât nu le mai conştientizăm.

 

Ceea ce alegem să credem şi să înţelegem devine ca un ADN pe baza căruia se formează viaţa noastră cu bune şi cu rele.

 

Aceste semnificaţii pe care le dăm încep să devină mai târziu povestea pe care o spunem mereu despre noi înşine.

 

O poveste care, chiar dacă are mari şanse să nu mai fie adevărată şi să-şi piardă din valabilitate, ea ne influenţează foarte mult şi ne ţine pe loc.

 

 

Toţi ştim, într-o oarecare măsură, ce anume ne dorim de la viaţă, însă nu toţi ne-am format în mintea noastră setul cel mai potrivit de reguli şi principii care să ne conducă acolo unde visăm.

 

Datorită unor gânduri nevinovate şi neconştietizate, s-ar putea să mergem în viaţă în direcţii greşite pentru că urmărim hărţi greşite. Acele hărţi care sunt formate din convingerile noastre limitative.

 

 

3. Forţa Stimei de sine – Nimic nu are un preţ mai mare decât lucrul pe care îl preţuieşti tu

 

Când simţi că nu meriţi să obţii ceva important pentru tine, atunci aşa va fi.  Mintea ta subconştientă te va îndruma tot timpul către confirmarea sentimentului de valoare personală, indiferent de ceea ce îţi doreşti tu în mod conştient.

 

Aşa ajungi să-ţi sabotezi inconştient toate acţiunile si abilităţile pe care le dobândeşti, toate strategiile de succes pe care le înveţi.

 

Te vei strădui din răsputeri” ca să o dai în bară şi astfel nici cea mai de succes strategie pe care o vei învăţa nu va putea funcţiona şi pentru tine.

 

Dacă te apuci să studiezi psihologia, vei afla că sunt foarte multe afirmaţii care atestă că nivelul de preţuire pe care îl ai faţă de tine îţi poate influenţa în mod direct nivelul performanţelor tale.

 

Aşa cum îmi place mie să spun, exact câte parale crezi că faci, tu ca om, tot atâţia bani vei avea în cont, tot atâţia oameni de calitatea vei avea în jurul tău şi tot atât de fericit şi de împlinit te vei simţi.

 

Iyanla Vanzat, care este autoare, coach şi speaker motivaţional,  şi pe care o poţi vedea pe youtube, spune ca: „Nu putem atrage în viaţa noastră mai mult decât simţim că valorăm.”

 

Locul pe care îl ocupăm fiecare dintre noi în viaţă este acela pe care avem senzatia ca îl merităm, nu altul. Este conform cu stima noastră de sine.

 

Îţi poţi da seama uşor de nivelul stimei de sine al unui om, după modul cum reuşeşte să facă faţă unui eşec şi după mărimea obiectivelor pe care şi le-a fixat.

 

E greu să rămânem fericiţi atunci când ne considerăm insignifianţi şi e greu să obţinem ceva ce credem că nu-i de nasul nostru. Aşa că mai bine să ne dorim ceea ce credem că merităm.

 

Oamenii care se stimează pe ei înşişi şi care se autopreţuiesc, reuşesc să treacă peste cele mai grele situaţii din viaţa lor. Şi reuşesc să facă acest lucru pentru că ei consideră că merită.

 

 

4. Forţa Imaginii de sine – Nu vei putea să-ţi depăşeşti niciodată modul în care te vezi pe tine, imaginea ta de sine

 

Cea mai puternică forţă psihologică de care dispune un om este dat de modul în care se percepe el însuşi în imaginaţia sa.

 

Tendinţa noastră cea mai puternică este aceea de a nu ne contrazice imaginea noastră de sine şi de a rămâne consecvenţi şi aliniaţi cu ea.

 

Felul cum ne percepem este pilotul automat cu cea mai mare influenţă asupra comportamnetelor şi deciziilor noastre.

 

Atunci când un avion se deplasează între 2 oraşe şi este pus pe pilot automat, el nu merge pe o traiectorie perfect dreaptă, ci mai deviază de la traseu, din când ân când.

 

Însă pilotul automat sesizează imediat când se produce deviaţia şi pune avionul imediat pe traiectoria corectă.

 

Aşa şi noi oamenii, câteodată mai deviem de la traseul către scopul nostru, mai sărim calul, cum se spune.

 

Însă dacă noi ne vedem în imaginaţia noastră atingându-ne scopul, această imagine de sine formată în mintea noastră ne îndreaptă şi ne corectează toate procesele mentale şi emoţionale, astfel încât noi să revenim pe traiectoria potrivită.

 

Trebuie să te aştepţi la lucruri măreţe din partea ta înainte de a le înfăptui – Michael Jordan

 

*** *** ***

 

Acestea sunt cele 4 forţe pe care trebuie să te concentrezi înainte de a învăţa şi aplica orice strategie de succes legată de bani, prietenie, relaţie de cuplu, performaţă sportivă, sănătate,…

 

Toate cele 4 coordonate psihologice stau la baza noului meu concept în care am pus 10 ani de muncă.

 

Uite despre ce e vorba

 

În viaţă “colecţionăm” în mintea noastră prea multe emoţii şi gânduri negative pe care nu am vrea să le avem şi care ne fac adesea să greşim.

 

Apoi cu greşelile şi eşecurile noastre construim, cărămidă cu cărămidă, o stimă şi o imagine negativă despre noi înşine şi despre ceea ce suntem în stare să facem cu viaţa noastră.

 

IUBIREA DE SINE este o emoţie care autoreglează toate celelalte emoţii şi gânduri din în interiorul tău…, care îţi resetează mintea „la parametri din fabrică”. Atunci vei acţiona şi vei decide altfel decât o faci în prezent.

 

Când te accepţi aşa cum eşti, când te ierţi pentru greşelile tale din trecut şi începi să te consideri suficient de valoros ca să meriţi să ai în viaţă tot ceea ce îţi doreşti,… un job bun, o afacere măreaţă, un partener de cuplu potrivit, un corp sănătos şi arătos, … pe toate le vei avea.

 

Până atunci vei continua să te sabotezi singur, rămânând astfel consecvent stimei şi imaginii tale de sine negativă pe care ai dobândit-o .

 

Aceste aspecte cu privire la schimbarea psihologiei tale interioare, la eliminarea rezistenţei emoţionale negative, sunt explicate în detaliu şi urmează a fi experimentate în: www.tabaragrecia.limbajulmintii.ro .

 

HAI CU NOI LA MARE ! La sfârşitul lunii august începem la mare, în Grecia, Tabăra de Psihologie – “IUBIREA DE SINE”,… (27 august – 3 septembrie )

 

… un program de antrenament de 7 zile în care exersezi cele mai noi şi mai rapide unelte psihologice nontradiţionale, verificate deja pe zeci de mii de oameni pentru:

 

 

 EVOLUŢIE ÎN PLAN EMOŢIONAL

 

-elimini emoţiile negative care vin din trecutul tău ( vinovăţie, frică, frustrare, neacceptare, gelozie, frustrare, neputiţă, inadecvare, supărare, disperare,…)

 

-scapi de autosabotare şi deschizi rapid calea spre atingerea rezultatelor fără efort

 

– începi să-ţi trăieşti viaţa cu respect, acceptare, stimă şi încredere în tine şi atingi echilibrul dintre raţiune şi simţire, atât de necesar succesului şi stării tale de bine

 

– îți creşti la maxim nivelul tău de motivaţie şi pasiune, de sinceritate şi iubire faţă de tine şi de împăcare cu tine însuţi şi cu cei din jurul tău

 

 

EVOLUŢIE ÎN PLAN MENTAL

 

-afli cum să îți conştientizezi barierele mentale care îţi limitează gândirea şi îţi sabotează viaţa personală şi profesională și descoperi cum poţi să le depășești

 

-scapi definitiv de lipsa de creativitate, inventivitate şi intuiţie care te blochează în luarea deciziilor şi în găsirea soluţiilor la problemele cu care te confrunţi zilnic

 

– scapi de agitaţia minţii şi înveți să utilizezi cu succes principiile igienei mentale

 

– îți formezi un nou model despre lume şi despre tine şi înveți cum să îţi creezi cu el o hartă nouă care să te ajute să descoperi adevăratul scop al vieții – împlinirea personală

 

***

Apasă pe linkul www.tabaragrecia.limbajulmintii.ro ca să vezi toate detaliile de organizare şi cu ce te îmbogăţeşte acest program:

 

– ce spun participanţii din tabăra de anul trecut

– toate beneficiile şi oportunităţile tale de dezvoltare

– perioada de reducere,

– garanţia care te protejează de orice risc

-bonusurile

-modalităţile de plată în rate

-programul structurat pe 7 zile

 

Mergem împreună în Grecia, într-un loc încărcat de vibraţie şi energie pozitivă, un mediu extrem de potrivit pentru vindecarea emoţională, amplificarea iubirii de sine, autocunoaştere şi transformare interioară.

 

Am gândit programul în aşa fel încât zilnic vom avea ore de curs, vom face exerciţii de energizare, plajă, excursii şi vom avea parte şi de multă distracţie.

 

Apasă acum pe link www.tabaragrecia.limbajulmintii.ro sau pe poza de mai jos…şi caută în pagina de prezentare butoanele portocalii pentru înscriere.

 

Ne vedem în tabără!

 

 

Pe curând!

Ciprian

 

CoverFB cu buton de înscriere

 

 

 





 

 

Ce părere ai despre acest articol ?

Comentarii

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

De ce sa te inscrii pentru pachet?


bifa Înveţi cum să-ţi pui rapid ordine in minte ca să îţi pui ordine în viaţă

bifa Înveţi cea mai eficientă tehnică de amplificare a încrederii în tine

bifa Afli cum să scapi de negativitate şi amintiri neplăcute

bifa Afli cum să amplifici o emoţie plăcută sau productivă

Ultimele articole