Ce poţi învăţa la o întâlnire cu mentorul ( poveste cu tâlc ) - Limbajul MintiiLimbajul Mintii
Ce poţi învăţa la o întâlnire cu mentorul ( poveste cu tâlc )

Ce poţi învăţa la o întâlnire cu mentorul ( poveste cu tâlc )

 

Poza_0

 

După un schimb de câteva cuvinte prieteneşti, la un moment dat el m-a întrebat – Care e problema pentru care ai vrut să ne întâlnim?

 

Când am văzut că vrea să intrăm direct în subiect, i-am răspuns şi eu fără ocolişuri:

 

Vreau să fac atât de multe lucruri, mai am atâtea încă de învăţat şi mi-e frică că nu mai am timp în această viaţă să le fac pe toate –i-am răspuns.

 

Eram puţin deznădăjduit şi mă uitam cu ochii în pâmânt.

 

Simţeam o părere de rău că nu am luat-o pe această cale mai devreme şi că am risipit atâta timp degeaba.

 

Şi mă gândeam cu îngrijorare că am nevoie de atât de multă energie ca să recuperez totul!

 

Cum să fac rost de energie, cum să mai fac rost de timp? –  l-am întrebat bombănind ca un copil răsfăţat, pe mentorul meu care m-a ajutat să încep organizarea primelor mele programe de dezvoltare personală.

 

El s-a uitat atunci la mine zâmbind. Era acel zâmbet care te linişteşte şi care îţi dă speranţă că există soluţii.

 

Am avut impresia că ştia foarte clar ce e în mintea şi în inima mea şi ca să mă liniştească, a procedat cu mine la fel cum face un părinte cu propriul său copil.

 

A început să-mi spună o poveste.

 

Am regăsit-o zilele acestea pe internet şi m-am gândit să ţi-o spun şi ţie. Ea poate fi şi povestea vieţii tale probabil încă (ne)știută,… sau poate încă (ne)scrisă.

 

Ea se numeşte:

 

***   ***   ***   ***   ***

 

Castelul Vieții Tale

(poveste cu tâlc despre atitudinea cu care faci lucrurile în viaţă)

 

A fost odată un Senior care trăia în Spania şi care, plictisit fiind de viață, s-a hotărât la un moment dat să facă o vizită prin Europa.

 

Ajungând în Marea Britanie, a cumpărat un ghid de călătorie de la o persoană care vorbea cu entutziasm despre castelele ce pot fi vizitate în această țară.

 

Răsfoind ghidul, Seniorul a fost mirat când a observat că zilele și orele de vizită a castlelor erau foarte stricte și limitate.

 

La un moment dat ochii săi s-au fixat pe o ofertă specială care avea ca titlu: „Vizitează Castelul vieții tale !”

 

Analizând fotografiile prezentate în dreptul acelei oferte speciale, eroul nostru nu a fost impresionat cu nimic, castelul nu părea mai bun sau mai rău ca altele.

 

Însă ceea ce i-a stârnit curiozitatea a fost textul de la sfârşit în care scria:

 

„Din motive care vor fi anunţate ulterior, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci doar la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat”.

 

Imediat a pus mâna pe telefon ca să-şi rezerve o zi şi o oră pentru a vizita şi el castelul.

 

Într-un târziu, a venit şi ziua şi ora stabilită. Senoirul s-a îmbrăcat elegant şi-a luat cu el aparatul de fotografiat şi a plecat nerăbdător spre castel.

 

Încă de la intrare a fost întâmpinat de o inscripţie ciudată pe care scria „Totul în viaţă decurge după anumite legi” şi de un om îmbrăcat într-un kilt scoţian în caroruri care i-a zâmbit politicos.

 

– Ceilalti vizitatori au intrat deja înăuntru? – a întrebat Seniorul.

 

– Ceilalti vizitatori??? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.

 

-Ce ciudat îşi spuse Seniorul, de această dată în gând.

 

În timp ce omul făcuse un semn uşor cu mâna ca să îl urmeze spre poarta de intrare în castel, începuse să povestească istoria castelului şi să facă o trecere în revistă a tuturor lucrurilor care putea fi admirate în interior lui.

 

Seniorul aflase în timp foarte scurt despre tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temnită.

 

Când a terminat povestirea, omul i-a înmânat o lingură şi i-a cerut vizitatorului ca pe parcursul întregii călătorii să ţină lingura cu partea concavă în sus.

 

– Păi de ce de ce să fac asta? – a întrebat Seniorul nedumerit.

 

– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor:

 

Fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el.

 

După terminarea călătoriei prin castel, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o liră sterlină …

 

– Şi dacă nu vărs nici un gram? – a întrebat Seniorul cu o sclipire în ochi.

 

– Oh, în acest caz, vizita este gratuită.

 

-Ce ciudat! – şi-a spus din nou vizitatorul în gând, fericit totuşi că exista o şansă să viziteze gratuit castelul.

 

-OK! Să-i dăm drumul –  a spus hotărât Seniorul

 

Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului în interiorul castelului a început.

 

Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-şi privirea de la lingura.

 

În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar fi putut să-i verse nisipul.

 

Apoi s-a coboarât sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îşi dă seama că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă.

 

Lucru care l-ar fi putut duce la vărsarea nisipului din lingură, aşa că, se limitează să examineze camera de la distanţă.

 

Pentru acelaşi motiv, Seniorul nu s-a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte şi s-ar fi putut dezechilibra, împrăştiind astfel nisipul.

 

Foarte mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură fără să verse nici un gram de nisip, el a început să se îndrepte spre locul de unde a început vizitarea castelului.

 

Acolo era aşteptat de omul în kilt scoţian, cu o balanţă în mână. Seniorul, foarte satisfăcut, a golit conţinutul din lingură în balantă şi astepta nerăbdător laudele gazdei.

 

– Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiţi nimic pentru vizita efectuată – spune omul.

 

– Mulţumesc – spuse Seniorul.

 

– Ţi-a plăcut vizita? – întrebă la sfârşit omul în kilt.

 

-Sincer ?– răspunse vizitatorul după un moment de ezitare. Nu prea! Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu prea am reusit să observ ceea ce era în jurul meu.

 

– Îmi pare rău că nu ai putut admira frumuseţile castelului!! Să ştii că îţi mai ofer o şansă s-o faci, voi face o excepţie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că aşa sunt regulile, dar de data asta uită de nisip.

 

Chiar dacă îl verşi pe tot, tu nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica condiţie pe care o ai de îndeplinit ca să vizitezi castelul gratuit este să te încadrezi în 12 minute pentru că după tine trebuie să vină alt vizitator.

 

Fără să mai stea pe gânduri, Seniorul a luat lingura cu nisip şi a fugit spre sala de lângă antreu pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură.

 

După asta repede a coborât pe scări în temniţă. Datorită scărilor abrupte, a vărsat tot nisipul din lingură, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede.

 

Apoi a alergat val vârjej spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar uitându-se la ceas, şi-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute.

 

Aşa că s-a hotărât să se îndrepte rapid către ieşire şi să nu mai viziteze nimic.

 

La ieşire îl aştepta din nou omul îmbrăcat în kiltul scoţian.

 

– Ei cum a fost, ţi-a plăcut excursia? Văd că ai vărsat tot nisipul din lingură – îl întâmpină omul.

 

 Asta mă face să cred că acum ai examinat în voie toate camerele castelului, nemai fiind nevoit să te uiţi la lingură ca să nu verşi nisipul.

 

Seniorul lasă privirea în jos şi începe să vorbească cu voce slabă.

 

– De fapt, nici de data aceasta nu am văzut mare lucru. Chiar dacă nu am mai fost preocuat şi am vărsat nisipul, m-am gândit tot timpul cum să nu întâzii.

 

Omul în kiltul scoţian în timp ce îşi aprinde pipa, îi spune Seniorului:

 

-Vezi tu, există oameni care trec prin “Castelul Vietii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie.

 

Mai sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu pot obţine plăcere.

 

Puţini înţeleg ştiinta vieţii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment.

 

Ei ştiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plăteşti.

 

***   ***   ***   ***   ***

 

Am rămas pe gânduri. Ce tare mă lovise această poveste! Cât de mult mă regăsisem în ea!

 

Am plecat atunci de la întâlnirea cu mentorul meu convins că lipsa de energie şi de timp erau pentru mine doar o scuză.

 

De fapt eu nu vroiam să risc şi nu vroiam încă să plătesc preţul confortului cu care eram obişnuit.

 

Era clar că dorinţa mea copilărească de siguranţă, de a şti dinainte cum o să fie pentru mine, mă făcea să-mi fie frică să merg în cariera pe care mi-o alesesem pe căi încă nebătătorite de mine.

 

Nu eram încă dispus să plătesc un preţ pentru tot ce va urma şi mă agăţam ca un copil de vechea lui „jucărie” cu care ştia deja să se joace, de teamă să nu dau peste ceva mai rău.

 

Îmi era frică că nu voi face faţă la tot ce va urma nou pentru mine.

 

Însă după ce am ascultat povestea mi-am dat seama că va exista un preţ de plătit şi pentru mine.

 

Vezi tu, schimbarea unui drum în viaţă poate fi uneori dureroasă pentru că oricând ai de plătit cu ceva.

 

Fie plăteşti cu bani, fie plăteşti cu pierderea confortului, fie plăteşti cu o relaţie despre care acum poate spui că îţi defineşte existenţa. Tot timpul plăteşti ca să poţi merge mai departe.

 

John Maxwell spunea că viaţa e ca o autostradă. Atunci când începi o călătorie nouă pe care îţi doreşti din toată inima s-o faci, din când în când trebuie să te opreşti la câte „un punct de taxare” şi să plăteşti.

 

NU plăteşti o dată şi gata la începutul călătorie. Nu! Plăteşti, mai mergi, te mai opreşti, plăteşti din nou şi mergi mai departe. Cu fiecare nivel de dezvoltare sau de succes la care vrei să ajungi, plăteşti din nou.

 

Este o lege universală a schimbului care spune că „Trebuie să renunţi la ceva ca să obţii altceva”. Şi după cum ştii legea e lege, nu există tocmeală, fie că îţi convine asta sau nu.

 

Nici legea gravitaţiei nu ne place atunci când ne cade un măr în cap, dar ea există fără ca noi să putem face ceva ca s-o schimbăm.

 

Când o iei pe un drum nou te poţi întâlni din când în când cu suferinţa, cu dezamăgirea, cu teama, poţi chiar să simţi că la un moment dat nu mai poţi plăti.

 

Însă important este să te asiguri că atunci când te uiţi înapoi, dinspre visurile tale realizate, să poţi spune că a meritat preţul pe care l-ai plătit.

 

Să te asiguri că, indiferent cum va fi călătoria ta în viaţă, pentru a avea o carieră, o casă, o familie reuşită, o afacere de succes,… este necesar să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci pentru că doar aşa vei şti că a meritat totul.

 

Îţi urez o vară plăcută, cea mai rămas sau va mai fi din ea! 😉

 

Cu drag,

Ciprian

 

PS:

 

Ne reîntâlnim din nou după ce vin din tabăra din Grecia. Am pregătite câteva surprize pentru tine toamna aceasta.

 

Scrie-mi te rog un reply sau lasă-mi un comentariu pe site la acest articol şi spune-mi, cum vezi tu lucrurile în legătură cu această lege a schimbului? Aştept impresiile tale! Mulţumesc!

 

 





Ce părere ai despre acest articol ?

Comentarii

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

De ce sa te inscrii pentru pachet?


bifa Înveţi cum să-ţi pui rapid ordine in minte ca să îţi pui ordine în viaţă

bifa Înveţi cea mai eficientă tehnică de amplificare a încrederii în tine

bifa Afli cum să scapi de negativitate şi amintiri neplăcute

bifa Afli cum să amplifici o emoţie plăcută sau productivă

Ultimele articole