3 metode de relaxare instantanee ca să elimini stresul de la serciviu şi de acasă - Limbajul MintiiLimbajul Mintii
3 metode de relaxare instantanee ca să elimini stresul de la serciviu şi de acasă

Poza0

 

Presiunea timpului pe care o resimţim adesea şi multitudinea de responsabilităţi pe care ni le asumăm zilnic acasă şi la serviciu, au început să facă parte din lumea noastră modernă.

 

A trăi într-un ritm alert, agitat şi a spune că nu ai timp să mai faci nimic altceva decât ceea ce faci în mod curent, devine parcă pe zi ce trece tot mai mult un mod de viaţă.

 

Când mă uit la programul zilnic pe care îl au copii din ziua de azi, nu am cum să nu observ faptul că ei parcă sunt antrenaţi pur şi simplu pentru a deveni stresaţi.

 

Dimineaţa la prima oră sunt pregătiţi să meargă la şcoală, după şcoală merg să facă lecţii de pian sau de pictură, apoi sunt luaţi şi duşi la lecţiile de engleză sau franceză, iar spre seară sunt la dansuri sau la karate.

 

Nici nu mai ştiu ,bieţii de ei, când mai au timp să-şi facă temele, pentru că atunci când ajung acasă adorm, chiar înainte de a atinge patul.

 

Uitându-mă la aceşti copii, a căror ore din zile au devenit prea puţine, văd în ei acei oameni mari de mâine care şi-au format obiceiul de a trăi într-o alertă continuă, într-un ritm nebunesc

 

În ziua de azi văd deja oameni care nu mai au să timp nici să mănânce şi care îşi beau cafeau de dimineaţă sau îşi iau prânzul în timp ce merg grăbiţi pe stradă dintr-un loc într-altul.

 

Începem să simţim presiunea timpului tot mai mult şi astfel el devine o sursă de stres pentru noi, iar noi devenim astfel o sursă de stres pentru familia noastră şi pentru colegii noştri de la job.

 

 

Oamenii au învăţat să nu mai aibă timp ca să-şi trăiască viaţa

 

Viaţa presantă, neconştientizată şi scăpată de sub control a început să devină ca un antrenor foarte exigent care ne învăţa zilnic să ne formăm “disciplina” de a nu mai avea timp pentru noi înşine.

 

Sună bizar dar se pare că într-un mod foarte disciplinat, foarte mulţi oameni din ziua de azi reuşesc să nu îşi mai trăiască propria viaţă.

 

Aşa au ajuns să aleargă de ici colo ca nişte zombi sau ca nişte roboţi programamaţi.

 

Sunt oameni pe care dacă îi opreşti pe stradă şi îi întrebi unde se duc, nici măcar nu au timp să-ţi răspundă. De aici ce mai urmează?

 

Din păcate viaţa e prea scurtă ca să te omori cu ea, ca să laşi stresul personal să fiarbă în tine şi să dea pe-afară.

 

Până la urmă calitatea vieţii unui om nu înseamnă altceva decât calitatea emoţiior repetate pe care le trăieşte acel om în majoritatea timpului.

 

De aceea, poate că cea mai inspirată decizie pe care ai putea-o lua ar fi aceea de a-ţi îmbogăţi psihologia ta personală cu emoţii pozitive, cu stări de bine.

 

Asta înseamnă să ai o viaţă frumoasă, reuşită şi împlinită, nu-i aşa? Şi o astfel de viaţă este creată de felul cum te simţi în mod frecvent.

 

Poate că ai suficiente motive ca să fii stresat şi îngrijorat, însă decizia de a ieşi rapid din astfel de stări şi de a nu rămâne pentru mult timp în ele, îţi aparţine în totalitate.

 

Ideea este că acum, în prezent, ai nevoie să reacţionezi la stres aşa cum este util pentru tine şi nu cum ai fost învăţat, sau cum se spune la noi “aşa cum viaţa te-a învăţat”.

 

Salvarea constă în faptul că:

 

 

 Orice învăţ are un dezvăţ

 

Obiceiul de a te stresa şi de a-ţi pune singur presiune pe umerii tăi, este un obicei învăţat pe care l-ai dobândit în timpul vieţii şi care ca orice obicei, el poate fi  modificat.

 

Oricine se stresează la serviciu, se îngrijorează sau se precipită acasă cu familia lui în anumite situaţii, însă ideea este să nu stai în acea stare emoţională şi să ieşi din ea cât mai rapid.

 

Gândeşte-te că starea de relaxare şi pozitivitatea vine din antrenament, aşa cum de fapt orice stare emoţională pe care o simţi într-un anumit context sau orice atitudine pe care o afişezi, este şi ea antrenată.

 

Ideea este că în viaţa ta ai nevoie să înveţi să reacţionezi aşa cum este util pentru tine şi nu cum ai fost învăţat, sau cum se spune la noi , “aşa cum viaţa te-a îvăţat”.

 

Aşa că fereşte-te să te mai antrenezi ca să fii stresat şi îngrijorat sau frustrat. Mai bine antrenează-te să fii relaxat când ajungi acasă, să fii detaşat de problemele de la serviciu şi să simţi că îţi controlezi viaţa şi că eşti stăpân pe tine.

 

Nu uita că nu există un învăţ care să nu aibă un dezvăţ!

 

Stresul este o emoţie antrenată pe care adesea o simţi fizic, o simţi în corp. Antreneză-ţi mintea şi corpul pentru că ele sunt strâns legate una de cealaltă.

 

Ştiinţa ne-a învăţat că în momentul în care ne schimbăm starea fizică, mai exact fiziologia, atunci vom reuşi să ne schimbăm cu succes biochimia corpului şi automat starea noastră emoţională se va schimba.

 

Pentru asta vreau să-ţi prezint 3 metode foarte simple pe care să le aplici ca să ieşi instant din stările de stres şi astfel să îţi antrenezi noi obiceiuri emoţionale precum calmul şi relaxarea.

 

“Momentul prielnic pentru relaxare este exact atunci când îţi spui că nu ai timp pentru el”
– Sydney J. Harris

 

 

 Cum să devii relaxat înainte de a intra într-o activitatea stresantă

 

Poate că eşti într-o situaţie în care eşti obosit şi trebuie să ajungi acasă, unde ştii deja că te aşteaptă un “haos”.

 

Vasele nu sunt nespălate, nu este mâncare făcută, copii şi-au împrăştiat pe jos toate jucăriile, partenerul lucrează la un hobby personal, iar ca să fie scena completă, în bucătărie te aşteaptă şi un vecin care abia aşteaptă să te bage la o mică bârfă şi să-ţi povestească ce i s-a întâmplat recent….

 

…Sau poate că ai o întâlnire cu un client dificil, iar şeful stă cu ochii pe tine şi abia aşteaptă să vadă cum te descurci cu el.

 

Uite ce ai de făcut:

 

Sistemul minte-corp este un sistem cibernetic. Astfel fiecare parte a sa poate influenţa întregul sistem. Cu alte cuvinte atunci când se relaxeză corpul şi mintea se relaxează.

 

Aşadar, emoţiile din psihicul nostru înfluenţează starea corpului dar şi viceversa este adevărată, adică şi acţiunile pe care le facem la nivelul corpului fizic ne pot influenţa stările emoţionale.

 

 

Metoda de relaxare din poziţia repaus

 

aşează-te pe un scaun, sau stai drept în picioare cu tălpile paralele între ele şi cu privirea înainte

 

– du mâinile la spate şi împreunează-le astfel încât să-ţi tragi uşor, fără efort, umerii în spate şi să-i laşi în jos, iar pieptul să fie puţin înspre înainte

 

– deschide de câteva ori gura larg cât poţi de mult, fără să forţezi, până când simţi că pielea feţei se întinde pe structura ei osoasă. Apoi, după ce simţi că maxilarul şi muşchii faciali s-au relaxat, adoptă o expresie zâmbitoare. (poţi face asta şi luându-te uşor la palme până când simţi că întreaga faţă ţi se relaxează).

 

– observă dacă în corpul tău există vreo tensiune şi relaxează şi acea parte

 

respiră în aşa fel încât să simţi că aerul intră în abdomen şi se umflă pe inspiraţie şi se goleşte şi se dezumflă pe expiraţie

 

– după ce ai învăţat respiraţia abdominală, inspiră aer în abdomen timp de 2-3 secunde, stai pe plin alte 2-3 secunde (menţine aerul în interior), apoi expiră aerul în timp de 2-3 secunde. Continuă acest ciclu de respiraţie în 3 mişcări de 4-5 ori, menţinându-ţi aceeaşi poziţie a corpului.

 

Oxigenarea sângelui îţi va da o stare de bine care te va relaxa, iar poziţia corpului cu umerii traşi în spate îi va spune minţii tale că eşti relaxat, iar mintea se va conforma.

 

Acest exerciţiu, ca să-l fac, mie îmi ia între 30 secunde şi un minut. Aşa îl vei face şi tu după ce te vei antrena puţin şi îl vei repeta de câteva ori până îţi intră în reflex.

 

 

Metoda de relaxare din timpul mersului

 

Din păcate, ne-am format un prost obicei ca, atunci când mergem pe stradă sau ne plimbăm, să ne gândim la altceva decât la ceea ce facem în timpul mersului sau la imaginile din jur.

 

Ne trec prin cap tot felul de gânduri, despre ce avem de făcut acasă când ajungem, ce se va mai întâmpla mâine la serviciu,….

 

Prin mintea noastră încep să curgă tot felul de scenarii, iar asta face ca mersul pe jos, în loc să fie ceva relaxant şi plăcut, să se transforme într-un proces foarte stresant.

 

Toate aceste gânduri încep să creeze şi să amplifice în interiorul nostru stări de nelinişte.

 

În loc să ne bucurăm de un moment de calm şi de linişte atunci când ne plimbăm, noi de fapt consumăm energie psihică, ca şi cum ne-am solicita mintea să proceseze tone de informaţii.

 

Uite cum poţi înlătura stresul şi să te relaxezi în timp ce mergi:

 

– în timp ce te deplasezi în mers, observă modul cum inspiri şi expiri, ascultă suntele propriei tale respiraţii şi fă în aşa fel încât ea să devină lentă, fără ca să simţi un disconfort

 

– Începe să fii conştient de postura pe care o ai în timpul mersului. Ai grijă ca ea să fie una dreaptă, cu privirea înainte, “să te simţi înalt” atunci când mergi, să ai umerii şi coatele uşor spre spate

 

– Ascultă zgomotul pe care îl fac paşii tăi şi în timp ce păşeşti lent, uşor, fără să tropăi, acordează-ţi frecvenţa de respiraţie la frecvenţa paşilor tăi. Inspiră făcând un pas, expiră făcând următorul pas.

 

– Lasă-te în voia acestui tip de mers pentru 2-3 minute şi vei observa ce se va întâmpla cu starea ta interioară

 

 

Cum să te relaxezi imediat când eşti prins în toiul unei acţiuni stresante

 

Acest exerciţiu te va ajuta să te relaxezi rapid atunci când “atenţia ta este făcută varză”. Atunci când ea îţi este împărţită în mai multe direcţii şi când începi să simţi că te precipiţi şi te agiţi pentru că trebuie să faci prea multe lucruri deodată.

 

Atunci când conştientizezi că starea ta de spirit este una de surescitare, urmează paşii următori. Ei îţi vor da “un reset” la starea ta emoţională şi te vor ajuta să replanifici şi să ordonezi totul în minte ta şi astfel să faci toate lucrurile pe rând şi cu calm .

 

Uite ce ai de antrenat într-o asemenea situaţie:

 

Aşeză-te confortabil într-un loc şi găseşte în jurul tău 4 obiecte spre care să poţi să-ţi îndrepţi atenţia (de ex: telefonul mobil, un corp de mobilier, o uşă şi un calorifer)

 

Concentrează-te 10-15 secunde pe primul obiect pe care îl alegi astfel încât să nu te mai gândeşti la nimic altceva (poate fi greu la început dar prin antrenament vei reuşi să faci asta şi pentru intervale mai mare de timp).

 

– În timpul concentrării tale, spune-ţi în gând cu o voce calmă, “Linişteşte-te! Las-o mai moale!”

 

– Apoi continuă să-ţi îndrepţi atenţia spre următorul obiect ales, concentrându-te acelaşi interval de 10-15 secunde spunându-ţi din nou în gând – “Linişteşte-te! Las-o mai moale!”

 

– Continuă să faci asta pentru toate celelalte obiecte

 

Exersând această tehnică vei fi mirat de efectele sale.

 

Pur şi simplu vei avea senzaţia că mintea ta s-a golit de surescitare şi că din acel moment eşti mai creativ şi mai inventiv şi astfel capacitatea ta de a te descurca în condiţii de stres va creşte semnificativ.  

 

Descurcându-te cu succes cu situaţiile stresante, tu nu le vei mai percepe ca fiind stresante.

 

***       ***     ***

 

Acum o să închei acest material cu un citat pe care mi-a sărit în ochi acum o săptămână şi care mi-a plăcut foarte mult prin simplitatea mesajului său.

 

„Unul dintre cele mai valoroase sfaturi pe care le-am primit a fost de la un îmblânzitor de cai. El mi-a spus că trebuie să merg încet ca să merg repede.

 

Eu cred că sfatul se aplică în orice domeniu al vieţii. Trăim cu gândul că ziua nu are suficiente ore dar dacă am face fiecare lucru cu calm, fără să ne precipităm, atunci vom termina acel lucru mai repede şi cu mai mult mai puţin stres”.

 

– Viggo Mortensen

 

 

Aş mai avea multe să-ţi spun despre stres, să-ţi povestesc despre păţaniile mele din trecut legate de acest subiect.  Să-ţi spun despre cât de mult mi-a afectat el sănătatea, relaţiile, nivelul financiar şi propria mea evoluţia personală.

 

Dar zilele nu au intrat în sac, nu-i aşa? Vom mai avea ocazia să vorbim despre asta.

 

Dacă vrei, scrie-mi un comentariu sub articol şi putem să mai dezbatem împreună şi alte aspecte despre cum te poate afecta stresul pe tine.

 

Eu am început încă de anul trecut să lucrez la un program care are ca aplicaţie psihologia experenţială.

 

Eliminarea stresului şi atingerea voită a stării de relaxare este unul dintre subiectele pe care le dezvolt în acest program. 

 

Dacă vrei să mă ajuţi cu această temă, ţi-aş fi recunoscător.

 

Ceea ce ai de făcut este doar să-mi spui care sunt situaţiile cele mai stresante pentru tine în acest moment. Acele situaţii din care acum tu nu mai vezi nici o ieşire.

 

Îţi mulţumesc! Ne reîntâlnim în curând.

 

Cu prietenie şi cu dorinţa de a te vedea relaxat,  🙂

Ciprian

 

PS:

„Întotdeauna este o idee foarte bună să faci mai întâi ceva relaxant inainte de a lua o decizie importantă în viaţă”.  – Paulo Coelho

 

Aşa că încetineşte ritmul şi te vei mişca mai repede ;i mai uşor prin viaţă!  😉 

 





Ce părere ai despre acest articol ?

Comentarii

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

De ce sa te inscrii pentru pachet?


bifa Înveţi cum să-ţi pui rapid ordine in minte ca să îţi pui ordine în viaţă

bifa Înveţi cea mai eficientă tehnică de amplificare a încrederii în tine

bifa Afli cum să scapi de negativitate şi amintiri neplăcute

bifa Afli cum să amplifici o emoţie plăcută sau productivă

Ultimele articole